GÂND TOPIT

Se stinge ziua cu miros de crud
Aleargă gândul meu topit spre tine,
Sărut privirile ce mă inund
Te strâng la piept nebun de fericire.

Păşeşti uşoară ca o zână
Mă uit la tine cum te-alinţi,
Făptura ta o pierd în mână
Când mângâi ochii tăi cuminţi.

E-atât de cald aici la tine
Atât de tare te doresc,
Închid din ochi,suspin,mi-e bine
Şoptesc cuvinte,plâng şi te iubesc!

DORINŢĂ

Ai întins palmele reci
Să te încălzească primavara,
Cu ochii închiţi de lacrimi
Tresari şi mă strigi.

Ai întins mâinile moi
Înfierându-mă pe umerii goi,
Cu degete de roşu fierbinte
Amestecându-mi ideile în minte.

Ai deschis braţele larg
Să te cuprindă dezmaţul nopţii,
Desculţ prin roua de astre
S-alergi cu ielele sorţii.

PORTRET

Privirea ta dorinţă mută
Şi galeşă răscolitoare,
Voieşte iar de mă sărută
Cu flăcări verzi nemuritoare.

Parfumul tău de primăvară
Cu gust lila de toporaş,
Pătrunde-n vene,înfioară
Cu dorul tău pe buze-mi ars.

Atâţi priviri de sân,şoptiri
Păşind cu frunze de alei,
Săruţi cu gleznele subţiri
Zăpada florilor de tei.

Şi pleci răpind petale ploi
Cu alb parfum de sărbătoare,
Purtând pe braţe raze roi
Şi-n suflet pulbere de soare!

DAR

Adun prin mâna mea scântei
De ochi,de vise şi iubire,
Şi ţes în rouă pe alei
Un talisman de nemurire.

Pe după gât să ţi-l anin
Şoptit cu roşii trandafiri,
Cântând amorul meu divin
Şi recitând din amintiri.

E ziua ta de sărbătoare
Să-mi dai în dar un strop de vis,
Aripi de pleoape călătoare
Făcute plâns in paradis.

Şi fă să vie reveria
Parfumul aerului tău,
Cuprins de stele,nostalgia
Şi gândul că exişti mereu.

TĂCERE

N-am să mai scriu
Niciodată
De stele în pârg
Lucitoare,
N-am să-ţi aştern
Parfumată
Coroană de flori
La picioare.
Cu lacrimi udate
Pârâu
Cresc frunze în braţele
Mele,
Şi flori mângâiate
Târziu
Sub pleoape penel
Către stele.
Iubiri amăgite-n
Zadar
Cu vorbe de miere
Croite,
Primite degeaba
În dar
Pervers,ochii mei
Să-i sărute.
Am strâns căutând
Neatent
În suflet noian
De mâhnire,
Şi-am plâns rătăcind
Inocent
Prin gânduri la tine
Iubire.
Azi visul de dor
Risipit
Pluteşte absent
În uitare,
Cerşind de la cer
Răsărit
Ş-apus de la tărmuri
De mare!

CHEMARE

Hai,cheamă-mă,iubirea mea
Nu aştepta să fugă ceasuri,
Să plângă ochi de peruzea
Spre asfinţit privindu-ţi paşii.

Şi du-mă unde tu priveşti
Sclipind concerte boreale,
Să fim amanţii din poveşti
Dansând pe valsuri ireale.

Şi în al dragostei frământ
Pe flori născute fără vină,
Să scriem sacru jurământ
Cu stropi de rouă şi lumină.

Să ne-mplinim învolburaţi
Dorinţele de foc cuprinse,
Să rătăcim uniţi înaripaţi
Spre ţara viselor promise.

AŞTEPTARE

Suspină salcia spre asfinţit
Potop de rouă curgătoare,
Te-am aşteptat nu ai venit
S-alini iubirea-mi arzătoare.

Am adormit cuprins de vis
Sub mângâierea de apus,
Şi-am prefăcut în paradis
Poveştile ce nu s-au spus.

În visul meu efervescent
Sărut privirile ce-mbată,
Purtând pe braţe inocent
Iubirea mea îndepărtată.

Voi aştepta încă o seară
Sub salciile tremurătoare,
Şi apoi mereu înca o vara
Şi ani şi veacuri călătoare.

VIS DE SEARĂ

Ating iluzii cu sărut de stele
Pierzându-mi timpul înşelat,
Sonet târziu al visurilor mele
Buchet de strofe parfumat.

În mână strâng nemărginire
Şi adânci suspine răscolite,
Cu gând spre tine împlinire
Şi amăgiri de clipe fericite.

Pierdută veşnica secundă
Spre tine rătăcind mereu,
Potop de ore ce inundă
Imensitatea sufletului meu.

Rămâi cu mine inocentă
Nu te uita că-mbătrânesc,
Trăind etern adolescentă
Să am şi timp să te iubesc.

BUCATI DE VIS

Timpul nu rămânea pe loc,alerga cu tot cu ploaia deasă, picurând pe umerii mei ,cu stropi reci ,făcându-mă să tresar.
O aşteptam ,ştiam că va trece pe acolo, prin parcul ruginit,de frunzele căzute…
Cu mâinile în buzunarele hainei ,privem băncile goale şi tăcute ,de atâtea îmbrăţişări,amuţite, de atâtea sărutări şi şoapte de iubire.Pâna şi şoimul de pe soclul rece al statuiei parcă îşi dorea un concediu şi aripile-i grele de apă păreau că se închideau.
Două mâini fierbinţi îmi acoperă deodată ochii,şi un glas şoptit mă întreabă:
-Ghici, cine e?
Ştiam ,aşteptam,îmi doream ,suspinam de atâta timp, după acea voce. Deodata îmi era bine …Stropii nu mai erau reci ,şi o sărutare fierbinte pe obraz , m-a făcut, să îmi amintesc cine sunt, ce caut.
M-am întors şi i-am văzut ochii… ochii vieţii mele,cheia de la lacătul lacrimilor ce curgeau inconştiente, trezite din somnul pasiunii,şi buzele noastre fierbinţi-sărate se apropiară într-un sărut ud şi nesfârşit .Cu o voce, ce nu părea că îmi aparţine i-am şoptit:
-Draga mea,unde ai fost,?
-Aici,aici mereu! Copil uituc ce eşti, aici am fost doar pentru tine mereu,de ce nu mă vezi…?!….

ADIE VÂNTUL

Adie vântul împletind cununi de vis
Şi poartă gânduri rătăcite către tine,
Te caută cu ochii minţii către paradis
Pierdut să îţi sărute privirile senine.

Te chem aici cu jurăminte de iubire
Să nu mai pleci,să-mi fii acum aleasă,
Să te alint mereu cu stele şi-mplinire
Şi peste universuri să te fac mireasă.

Şi să plutim mereu spre depărtare
Prin cer alături rătăcind pe unde,
Să ne uităm pierduţi în desfătare
Să ne iubim cu ciucuri de secunde.

Mai stai aici romanţă pastelată
Să te pictez cu freamăt de pădure,
Să te iubesc mereu,ca niciodată
Din suflet nimeni altul să te fure.