BUCATI DE VIS

Timpul nu rămânea pe loc,alerga cu tot cu ploaia deasă, picurând pe umerii mei ,cu stropi reci ,făcându-mă să tresar.
O aşteptam ,ştiam că va trece pe acolo, prin parcul ruginit,de frunzele căzute…
Cu mâinile în buzunarele hainei ,privem băncile goale şi tăcute ,de atâtea îmbrăţişări,amuţite, de atâtea sărutări şi şoapte de iubire.Pâna şi şoimul de pe soclul rece al statuiei parcă îşi dorea un concediu şi aripile-i grele de apă păreau că se închideau.
Două mâini fierbinţi îmi acoperă deodată ochii,şi un glas şoptit mă întreabă:
-Ghici, cine e?
Ştiam ,aşteptam,îmi doream ,suspinam de atâta timp, după acea voce. Deodata îmi era bine …Stropii nu mai erau reci ,şi o sărutare fierbinte pe obraz , m-a făcut, să îmi amintesc cine sunt, ce caut.
M-am întors şi i-am văzut ochii… ochii vieţii mele,cheia de la lacătul lacrimilor ce curgeau inconştiente, trezite din somnul pasiunii,şi buzele noastre fierbinţi-sărate se apropiară într-un sărut ud şi nesfârşit .Cu o voce, ce nu părea că îmi aparţine i-am şoptit:
-Draga mea,unde ai fost,?
-Aici,aici mereu! Copil uituc ce eşti, aici am fost doar pentru tine mereu,de ce nu mă vezi…?!….

Leave a Reply