AM ÎNVĂŢAT

Am învăţat să trăiesc viaţa pic cu pic
Am adormit uneori mângâiat de stele,
Ştiind că dacă plec nu o sa iau nimic
Şi n-am să am timp să te sărut cu ele.

M-am preschimbat în copac înflorit
Să poţi să mă simţi,împlinită visare,
Te-am mângâiat cu petale de-argint
Pe buzele-ţi arse de lacrimi de soare.

Am învăţat să te chem când suspin
Să mântui cu vise dorinţele noastre,
Am învăţat să te am,puţin cu puţin
S-ajungă,pân’ timpul m-o duce spre,
Astre…

VIS DE TINE

În ochi iţi văd nemărginire
Cu dor de dulce sărutare,
Dorinţele în pârg de fericire
Fierbinţi suspine visătoare.

Te ţin în braţe legănânde
În visul meu de dimineaţă,
Şoptit cu buze tremurânde
De dor de tine şi de viaţă.

Alerg în infinit de paradise
Să te găsesc strălucitoare,
Să faci reale-a mele vise
Cu dragoste nemuritoare.

Te am şi nu te las să pleci
Rămâi aici cu vie amintire,
Făcând vulcan nopţile reci
Învăluiţi în şoapte de iubire.

SĂRUTĂ CODRUL…

Sărută codrul cerul curcubeu
În depărtata şi înşelătoarea zare,
Acolo.. poate fi şi gândul meu
Plutind spre tine,dulce depărtare.

Un freamăt e covorul nou
Şi galben înflorit de păpădie,
Ce-aşteaptă dezmierdatul tău
Cu dragoste promisă numai mie.

O mângâiere este vântul lin
Peste natura prefacută floare,
Cu braţe,ramuri albe de mălin
Făcute să te mângâie,splendoare.

Iar gâzele pornite mii şi mii
Pe veşnice cărările de floare,
M-au întrebat,de ce nu-mi vii
Să fii mireasa razelor de soare?..!

ŞI DACĂ,

Şi dacă o să-mi fie dor
De ţărmurile în sărut de mare,
Voi fi corabia cu adiat usor
Pornită către tine departare.

Şi dacă se vor face zori
Din stele strălucite în uitare,
Voi şti c-ai suspinat adeseori
Cu gânduri potolite în visare.

Şi dacă voi aşterne drum
Pe gând de raze călătoare,
Voi fi la tine chiar acum
Cu sărutarea prefăcută-n floare.

Şi dacă ploaia va uita
Spre tine drumul înapoi,
Voi şti că lumea va cânta
Povestea spusă despre noi.

BUCĂŢI DE DOR..!

Dorule,of,dorule!
Te-aş smulge de la rădăcină!
Aş băga mâna în suflet până la cot să-ţi caut bulbul,să-ţi extrag rădăcina…
Rădăcina pătrată cea care creşte exponenţial…!
Vii,te aşezi pe suflet şi aştepţi,aştepţi lacrimi şi suspine,aştepţi ,nu te grăbeşti…
Te-aş face fărâme-fărâme,te-aş preface în pulbere de astre şi te-aş trimite în cele patru zări,să pribegeşti…
Şi dacă ai avea îndrăzneala să te întorci nu te-aş mai primi decât cu ,EA..!
Dar de câte ori am încercat să nu te mai primesc,să nu mă mai împovărezi în lacrimi suspinânde,m-ai păcălit,şi amăgit..!
Ai spus că de data asta nu voi mai suferi,că va fi altfel,că nu o să mă mai doară…!
Dar cum să nu mă mai doară dacă e atât de frumoasă dragostea..?
Cum să nu mai plâng şi să suspin dacă nu mi-ar fi atât de dragă…EA..!
Hai spune-mi,dorule.?.!
De ce nu mă laşi în pace de ce îmi faci nopţile zile fierbinţi iar zilele infinite aşteptări?
Nu îmi răspunzi,fiindcă ştiu răspunsul..!
Dacă nu ar fi iubirea, TU nu ai exista..!!

NU A FOST NIMENI ÎN VIAŢA MEA ATÂT DE FRUMOS…!

Cum s-a născut fiul meu Vlad?

-Mamă,da voi nu veniţi deloc pe la mine…
-În ianuarie anu asta am concediu că astept sa nască Mihaela,dar o sa vin pe la tine…
Pe vremea aceea nu toate mergeau pe roze,o aveam deja pe Raluca,era o jumătate de împlinire,era un an de chin şi strălucire,pe cât era de frumoasă pe atât era de ţipătoare,a făcut un an,.. am reusit să-mi ameliorez programul zi-noapte…
Dar nu Ralu e acum aici,ci înâmplarea de a nu se pierde obişnuitul,şi obişnuit era şi fiul meu,nerabdător…
Am mers la mama mea la Ardeoani..!

Când a văzut nora cu burta la gură,cred ca i-a plăcut,deh!!!
Fiul ei era tocmai super-viril si bărbat…
-Ce să-i dea mama?
-Nimic,mănâncă de toate şi e puternică…
S-a zvonit că Florin a venit cu soţia şi vecinele fără treabă îşi făceau vizite la mama ,iar ea emoţionată şi mândră o arăta pe nora ei…
Alături de noi era o familie de ingineri,el agricultor,semăna izbitor cu Richard Burtton,ea profesoară,pe undeva in sătucurile apropiate..
Doamna Lăzăroiu era …femeia perfectă şi în singurătatea de acolo şi din viaţa ei am inceput sa ne depănăm amintiri şi secrete…
-Vezi că-i frig la fată ,spuse cineva deşi soba duduia ,era decembrie…
Mama îi puse o pernă încălzită pe burta soţiei mele… şi,am auzit un ţipăt scurt,m-a tras alături de gura ei şi mi-a şoptit:
-Florin ,nasc!!!
Nimeni nu a crezut-o,nici măcar eu,dar apoi înnebunit am anunţat”Salvarea”,care nu putea ajunge decât la doi kilometri distanţă…
Am găsit o Dacie,şi ne-a dus până la podul pe care Salvarea nu il putea trece…!
Doar femeia blondă,doamna Lăzăroiu,cu ochii negri m-au făcut să scriu ceva în amintirea ei

Pentru fiul meu,englez cu acte pot doar spera…
Pentru fiica mea italiancă,sunt împlinit
Am ajuns la Maternitate,şi fiul meu sătul de captivitate a ieşit fără ca lumea să fie pregătită,nu a mai aşteptat,aparate de ras si alte chestii,doar a ieşit ,ca şi lumea asta întreagă…

VISUL

Visul s-a sfârşit prea devreme
Şi n-am putut să te simt toată,
Lăsând vocea ta să mă cheme
Prin somn,nebunie sau soartă..?

Păşeam prin nisipuri virgine
În palmă suflând buburuze,
Ştiind că-s aproape de tine,
De marea ocean de meduze.

Pe ţărm mă oprisem şi,ochii
În lacrimi de dor ş-aşteptare,
Te cer să apari,să te-apropii
Scăldată în raze,splendoare..!

Şi vântul în păr rătăcindu-ţi
Ţesând din săruturi privire,
Încet la ureche şoptindu-ţi
Ce mult te doresc,împlinire…

AM ÎNTINS..!

Am întins mâna căutându-te prin raţiune
Ca un milog cerşind o fărâmă de pâine,
Sperând că te găsesc acum,a cât-a oară
Să te cuprind în vise fără să mă doară.

Am răvăşit cărările de frunze adormite
Cu paşii mei cuprinşi de gânduri infinite,
Sperând să te sărut acum,a cât-a oară
Să mă cufund în ochii tăi de călimară…

Am întrebat pădurile şi apele izvoare
Cum te găsesc să-ţi zică cât ma doare,
Sperând să te iubesc acum,a cât-a oară
Să mă topesc,să curg şi să mă doară…!

VISE ÎN ZBOR, DIN SUFLETUL MEU

Autor- Lorin

Gonesc amintirile cu biciul iubirii, să îmi aducă idee virgina ,să pot să mă zbat alături de vise.

Ridic trepte către nemurire, cu flori carnivore în mână,flămânde ca mine de dor,repezi ca nişte feline .

Păşesc mut pe alei,unele vechi de la începuturile lumii,suspinând de povara jurămintelor de dragoste,gârbovite de lacrimile despărţirilor,altele tinere ,boboci, abia bătute de primele întâlniri…

Paşii singuri ştiu să mă îndrume,trebuie doar să păşesc,să caut…să o caut!

Mă lupt în cotidian cu mine ,mă zbat în aşteptarea dorinţelor,îmi agăt vise la butonieră să le transform în şoapte la urechea ei.Adun, în buzunarele sufletului meu,toate lacrimile lumii, făcute râuri de patimă…

Uşor, destinele se schimbă în anotimpuri,peisajele se contopesc fără noimă.Acum alerg prin lanurile de trifoi înflorit,ca apoi să rătăcesc pe aleile brazilor plini de ninsoare.

Acum mă scald în apele râurilor,ca apoi să retrăiesc aventura săniilor, trase de câini…

Sunt singur,cu mâna întinsă. Caut sprijin,o caut,călător,doar călător,rătăcitor ,prinţ al dragostei neîmplinite.

Mi-e dor de un asfinţit la marginea pădurii,să îmi aştern noaptea în braţele ei,să împărţim simfonia umbrelor, a tăcerilor, a tainelor.Să-i cer găzduire în imensitatea amintirilor ei…

Să ascult,să-mi aud secundele cum curg prin vene, prin inimă…

Vreau să adorm legănat în vise,să ascult poveştile zânelor lunii şi să rămân împietrit de frumuseţea lor.Să mă prind în horă cu spiriduşii dorinţelor ,cu duhurile lămpilor fermecate. Iar ielele timpurilor să-mi spună aceleaşi poveşti nemuritoare, pe muzică de harpă, cu sunete ciupite de degete de nimfă, pe strunele sufletului meu, neacordate încă…

Îmi beau liniştea, prefacută-n picătură, mă joc cu razele lunii,urc spre ea pe scări de mătase .

Însetat vreau să sorb izvoare întregi ,să le simt curgerea în lăuntrul meu, topind, în drumul lor, lava cursă din vulcanul suspinelor mele…

Păsări,trezite de oftatul frunzelor răvăşite de paşii mei ,porniră să cânte sfâşietoare sonete de dragoste ,ştiute numai de ele, purtate pe ale lor aripi , uitate pe o ramură de nor plutitoare…

Păşesc prin ţara de umbre. Poveşti şi mistere plutesc prin râuri de secunde curse în clepsidra veacurilor şi mă întreb de sunt acolo,aici ,sau nicăieri,sau doar visez!

Visez, că într-o zi o voi găsi pe ea!